Romanian only

Pe 1 septembrie 2022, de la ora 21.00 începe un nou sezon Creative Night Talks în care discuţiile moderate de Mihaela Ion sunt despre arta contemporană, târguri de artă, festivaluri de design şi industriile creative. Fiecare ediție Creative Night Talks este live, distribuită simultan pe mai multe pagini de facebook și platforme partenere. Discuția este interactivă, publicul poate pune întrebări directe invitaților prin comentarii la stream-ul video.

Editia Creative Night Talks cu Suzana Vasilescu
Ediţia Creative Night Talks cu Ioana Chira
Editia Creative Night Talks cu Florina Dascăl
Ediţia Creative Night Talks cu Mihai Mitrică
Ediţia Creative Night Talks cu Sabina Hondru (Iordache)
Ediţia Creative Night Talks cu Dragoş Motica

Mihaela Ion: “Creative Night Talks prezintă şi arhivează statusului industriilor culturale şi creative din România aducând la un loc speakeri, colaboratori, finanțatori şi categoriile de public interesate de domenii. Creative Night Talks permite publicului să adreseze întrebări pertinente speakerilor invitaţi, astfel încât firul discuţiilor să se desfăşoare cât mai organic.”

Prima ediţie, din 1 septembrie, de la ora 21.00 invitat este Dragoş Motică – directorul creativ al brandului home and decor Așkia și designer la Dragoș Motica Studio.  Dragoș Motica Studio este un studio multidisciplinar cu sediul în București. Lucrările studioului variază de la arhitectură, design interior, design de produs și design graphic, combinând proiectele experimentale cu produsele de serie. Studioul a fost premiat în 2015 cu Medalia de Aur de către A’ Design Award pentru corpul de iluminat “/” și cu alte ocazii de către Asociația Producătorilor de Mobilă din România pentru diferite proiecte. Proiectele studioului au apărut în diverse publicații online și offline în întreaga lume.  De la ora 22.00, ca la fiecare prima ediţie din noile sezoane Creative Night Talks, Mara Halunga & Cauê De Marinis Project va susţine un concert online. Proiectul muzical Mara Halunga și Cauê De Marinis Project s-a născut în luna mai a anului 2018, o manifestare sinceră și autentică, care aduce din Brazilia, pe lângă bossa nova și alte exprimări mai puțin familiare, dar tradiționale, rezultând o călătorie ce a pornit cu samba din São Paulo, orașul natal al lui Cauê, trecând prin Rio de Janeiro, până în nord-est, fiind într-o continuă căutare și extindere.

Pe 8 septembrie invitată este Sabina Hondru, co-fondatoarea Printoteca, Sticker Republic, T-Shirt Van și Stereohip. Sabina se descrie ca fiind specialistă în marketing și antreprenor creativ, mamă de doi copii şi o maidaneză.

Pe 15 septembrie discutăm despre galeria de artă SUPRAINFINIT; despre prima platformă regională de artă dedicată Europei de Est și Orientului Mijlociu – Ars Azura şi despre târguri internaţionale de artă alături de Suzana Vasilescu – antreprenoare, galeristă, istoric de artă și art advisor. Suzana are un traseul cultural constant, a fost organizatoarea primei licitaţii de artă postmodernă și contemporană din România, în cadrul Casei de Licitații Artmark, unde a condus și departamentul de Artă Postmodernă și Contemporană timp de cinci ani, directorul primei ediţii a Bienalei de artă Art Encounters, directorul galeriei de artă contemporană Nicodim Gallery (București și Los Angeles) şi în prezent face parte din boardul şi comitetul de achiziție al Muzeului de Artă Recentă, având ca focus arta românească din 1965 până în prezent.

Pe Mihai Mitrică, fondatorul festivalului Anim’est (singurul din România pe lista selectă de festivaluri „autorizate” de Academia Americană de film, organizatoarea premiilor Oscar) îl avem invitat pe 22 septembrie. Mihai curatoriază programe de film de animație pentru diverse festivaluri internaționale, promovează filmul românesc la piețe de film precum Annecy sau Clermont Ferrand, a fost invitat ca membru al juriului la zeci de festivaluri, din Italia până în Brazilia și din Portugalia până în Estonia.

Pe 29 septembrie, de la ora 21.00, discutăm cu Ioana Chira despre proiectele Galeriei GAEP şi arta contemporană.  Ioana a studiat Jurnalism și Relații publice în marketing. Timp de 18 ani a lucrat în presă: a început ca reporter cultural la Mediafax, a scris apoi despre intersecția dintre societate și cultură în publicații precum Ziarul de Duminică și Business Magazin, iar între 2011 și 2019 a fost editorul coordonator al revistei Harper’s BAZAAR România, unde a inițiat și a dezvoltat, împreună cu restul echipei editoriale, secțiunea BAZAAR Art. Din 2016 produce conținut pentru organizații culturale și comunică proiecte de artă contemporană. Această apropiere de domeniul artei s-a extins începând cu martie 2020, când a preluat responsabilitățile de Gallery Manager la Gaep.

Pe 6 octombrie, invitată este Florina Dascăl, cofondatoare a brandului de fashion Vilegiatura, Lead Architect al grupului Untold Universe, Creative Director al Neversea Festival și cofondatoare a festivalului ZAIN – Festival of Creativity.  Cel din urmă, ZAIN, a fost fondat în 2015 la Cluj alături de trei buni prieteni și colegi, Georgiana Ciceo, Alexandra Mihali și Răzvan Luca și a devenit un loc de întâlnire și dialog pentru industriile creative din România. În toamna anului acesta festivalul se află la cea de-a 5 ediție.

Ediţiile Creative Night Talks se desfăşoară în fiecare joi seara între 1 septembrie – 6 octombrie 2022 pe pagina de Facebook Revista Atelierul şi în crossposting pe paginile finanțatorilor şi partenerilor: Ministerul Culturii, Radio România Cultural, Depoul de Artă Urbană, Casa Artelor – Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş  şi alţii.

Conferințele Creative Night Talks sunt moderate de Mihaela Ion, manager cultural cu o experiență de peste 15 ani în domeniul industriilor creative şi culturale internaţionale, cofondatoare a Revistei Atelierul, doctor în istoria artei și curator independent.

Detalii organizator: Din 2010, Revista Atelierul este un promotor activ al industriilor creative naţionale şi internaţionale, cu un public de peste 9 milioane de vizitatori ai site-ului www.revista-atelierul.ro.

Un proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.

#CreativeNightTalks

Un proiect Asociația Atelierul de Creație (Revista Atelierul)

Partener internaţional: Messe Frankfurt 

Sponsor: Nicomade.ro

Parteneri instituţionali: Depoul de Artă Urbană, Casa Artelor- Direcţia Judeţeană de cultură Timiş

Parteneri media: AGERPRES, Radio România Cultural, Radio Tanănana, The Institute, Igloo, Propagarta, Zile şi Nopţi, Cărtureşti, feeder.ro, MagMob, Curatorialist, IQads, PRWave, Munteanu, spotmedia.

Parteneri media speciali: #better, Asociaţia Amaze Me, Asociaţia Culturală Metropolis

Ediţiile precedente din cadrul Creative Night Talks sunt disponibile:
– pe www.revista-atelierul.ro
– pe contul Revistei Atelierul de youtube:
– pagina Revista Atelierul de facebook: https://www.facebook.com/revista.atelierul